Daca n-ar fi tragic, ar fi ridicol. Un profesor de filosofie din Buzau, Emil Moise, care are nevoie de apartenenta la o organizatie („Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta”) pentru a fi sigur de libertatea sa de a alege, si-a dat seama ca prezenta icoanelor pe peretii salilor de clasa limiteaza dreptul copiilor de a gandi liber, ba mai mult decat atat, ii discrimineaza pe copiii de alte religii. Drept care, pentru a-i salva de la discriminare pe miile de copii din Buzau, care nu sunt ortodocsi, a apelat la Consiliul pentru Combaterea Discriminarii. Si ce sa vezi? Consiliul, reprezentat de un domn pe nume Csaba, a recomandat in sistem de urgenta Ministerului Invatamantului eliminarea icoanelor de pe pereti. Un nebun (sau in „rol” de nebun) arunca o piatra, iar zece intelepti se chinuie s-o scoata. Ministerul a pasat problema Parlamentului. Toata aceasta tevatura ar putea parea ridicola. Romania nu este o tara ca Franta sau Germania, care sa aiba minoritati religioase ai caror membri sa se numere cu milioanele, nu este o tara care sa fi avut vreodata conflicte inter-religioase. N-ati auzit vreodata ca vreun musulman sa se fi plans ca ar fi fost „discriminat” pe motive religioase, desi Romania este o tara fundamental crestina. A vorbi despre discriminare cand e vorba despre o icoana agatata de peretele clasei, in locul unde inainte era portretul lui Ceausescu, ar putea parea, asadar, ridicol. Daca insa privim lucrurile din perspectiva faptului ca traversam timpuri in care asistam la disolutia oricaror valori, la pierderea identitatii, a traditiilor, a coordonatelor noastre culturale si sufletesti, atunci lucrurile nu mai par ridicole, ci tragice.
Odata cu disparitia icoanelor de pe peretii unei clase, nu dispare un semn neaparat religios, ci un semn a ceea ce suntem. Din aceasta perspectiva, framantarile interioare ale profesorului din Buzau, insusite de Consiliul lui Csaba si materializate prin interzicerea icoanelor in scoli, sunt o lovitura data nu Bisericii, ci noua, acestei imense majoritati, pentru care ele sunt un element de identitate. In numele protejarii unei minoritati, este, de fapt, lezata majoritatea. In aceasta logica ar trebui interzisa purtarea unei cruci la gat in public, ar trebui acoperite cu panouri publicitare turlele celor 700 de manastiri ale Romaniei si ale tuturor bisericilor, pentru ca nu cumva vreun liber-cugetator sa se simta oprimat, ar trebui interzise cununiile religioase sau botezurile in spatiile publice, pentru ca sa nu se simta cineva vexat de obiceiurile noastre barbare. Pana la urma, nici nu e vina bietului buzoian, ci a institutiilor care l-au putut lua in serios. Crezand ca are o atitudine „europeana”, romanul Csaba de la Consiliul pentru Combaterea Discriminarii e mai catolic decat Papa. In Italia, in 2006, Curtea Suprema a respins eliminarea simbolurilor crestine din scoli, pe motiv ca ele reprezinta valorile crestine ce stau la baza intregii societati italiene. In landul Bavaria, Germania, in 1995, Curtea Constitutionala a decis invers: scoaterea insemnelor religioase din scoli, dar aceasta a provocat un scandal atat de mare, incat, in 1996, hotararea este retrasa si prezenta acestor insemne este lasata la latitudinea comunitatilor locale. In Grecia, faptul ca la baza intregii societati stau valorile ortodoxiei ele sunt impuse in Constitutia tarii, iar 
simbolurile ortodoxe sunt obligatorii in scolile de stat si institutii. In Constitutia Americana si in Declaratia Drepturilor - documentele pilon ale democratiei americane - primele alineate precizeaza ca toate libertatile si drepturile provin din faptul ca Dumnezeu i-a creat pe oameni egali. In timpul acesta, Romania vrea sa intre in randul lumii pe usa din dos, a frustrarii si a auto-acuzarii, izgonindu-l pe Dumnezeu din scoli, pentru ca un om din Buzau nu e sigur de libertatea constiintei sale. E ridicol sau tragic?
Odata cu disparitia icoanelor de pe peretii unei clase, nu dispare un semn neaparat religios, ci un semn a ceea ce suntem. Din aceasta perspectiva, framantarile interioare ale profesorului din Buzau, insusite de Consiliul lui Csaba si materializate prin interzicerea icoanelor in scoli, sunt o lovitura data nu Bisericii, ci noua, acestei imense majoritati, pentru care ele sunt un element de identitate. In numele protejarii unei minoritati, este, de fapt, lezata majoritatea. In aceasta logica ar trebui interzisa purtarea unei cruci la gat in public, ar trebui acoperite cu panouri publicitare turlele celor 700 de manastiri ale Romaniei si ale tuturor bisericilor, pentru ca nu cumva vreun liber-cugetator sa se simta oprimat, ar trebui interzise cununiile religioase sau botezurile in spatiile publice, pentru ca sa nu se simta cineva vexat de obiceiurile noastre barbare. Pana la urma, nici nu e vina bietului buzoian, ci a institutiilor care l-au putut lua in serios. Crezand ca are o atitudine „europeana”, romanul Csaba de la Consiliul pentru Combaterea Discriminarii e mai catolic decat Papa. In Italia, in 2006, Curtea Suprema a respins eliminarea simbolurilor crestine din scoli, pe motiv ca ele reprezinta valorile crestine ce stau la baza intregii societati italiene. In landul Bavaria, Germania, in 1995, Curtea Constitutionala a decis invers: scoaterea insemnelor religioase din scoli, dar aceasta a provocat un scandal atat de mare, incat, in 1996, hotararea este retrasa si prezenta acestor insemne este lasata la latitudinea comunitatilor locale. In Grecia, faptul ca la baza intregii societati stau valorile ortodoxiei ele sunt impuse in Constitutia tarii, iar 
simbolurile ortodoxe sunt obligatorii in scolile de stat si institutii. In Constitutia Americana si in Declaratia Drepturilor - documentele pilon ale democratiei americane - primele alineate precizeaza ca toate libertatile si drepturile provin din faptul ca Dumnezeu i-a creat pe oameni egali. In timpul acesta, Romania vrea sa intre in randul lumii pe usa din dos, a frustrarii si a auto-acuzarii, izgonindu-l pe Dumnezeu din scoli, pentru ca un om din Buzau nu e sigur de libertatea constiintei sale. E ridicol sau tragic? 
